Un băiat de 7 ani, cu părul blond şi ochi căprui, a păşit prima dată în clasa 1, într-un sat din raionul Făleşti. Participind la tabăra de zi din această localitate, nu puteam să nu aflu despre acest băiat, la vîrsta pe care o are, a devenit vestit tuturor locuitorilor din Pînzăreni; datorită surplusului de energie pe care îl deţine, atît el cît şi fratele lui- Silviu. Fiind energici, foarte foarte ageri şi isteţi- aceşti copii nu stau locului niciodată, şi fac multe năzbîtii. Vestiţi au devenit din motivul lor- a năzbîtiilor. Rămaşi singuri cu buneii, tatăl odata ce a divortat, s-a recasatorit, i-a lasat în grija mamei, care e plecata ca şi aproape 1/3 din populaţia Moldovei, peste hotare. Într-o zi pe cînd toţi copii se jucau, stătea aşezat singur, la o distanţă mai îndepărtată de ceilalţi, şi privea în pamînt. Apropiindu-mă de el şi începînd o discuţie, a povestit ca e trist, pentru ca toţi îi spun ca este un baiat rau, ca el încearcă să fie cuminte şi bun, însă are foarte multă energie din acest motiv nu poate sta locului, i-am sugerat să spună acest lucru Domnului Isus, el vorbind cu o voce de copil şi cu gînduri de o persoană adultă, îmi spune: “i-am spus de mai multe ori acest lucru, încearc să fiu cuminte dar nu mi se primeşte.” Ceea ce a pus Dumnezeu în el nu este un lucru rău: energia pe care o are cu siguranţă o va folosi spre slava lui Dumnezeu cînd va creşte mare, dar şi pe parcursul timpului pîna va creşte, are calităţi de lider de a face şi drege ceva întotdeauna şi cred că acest lucru i l-a oferit Dumnezeu ca dar. Am spus aceste cuvinte, la care el le asculta cu foarte mare atenţie, se pare că cuvintele de încurajare lipseau demult. Cel mai mult ma mirat reacţia oamenilor cînd îl vedeau, vorbeau cu prejudecăţi: la faptul că atunci cînd copilul era sincer. În drum de la locul destinat pentru jocuri pîna la biserică se aflau într-o grădina mai mulţi copaci de prune, la care copii au îndrăznit să facă popasuri de mai multe ori- căci aşa e firea copilului. Alex ajunsese şi el pe acolo, stapîna văzînd că mai să rămînă fără gard, pe care se întindeau năzbiţioşii, a împartit prune la copii, adresînd o întrebare lui Alex, dacă a fost şi el pe aici. El fiind băiat foarte sincer, a spus adevărul, la care stapîna: că îl va da pe mîna poliţiei. După acest incident, el zice ca poate să îl dea şi la poliţie, că el doreşte să spună adevărul, şi nu vrea să spună minciuni. Un copil bomboană, dacă are să lucreze cineva cu el şi să se ocupe, sunt sigură că pe viitor Dumnezeu va face din el Un predicator şi evanghelist despre care o să auzim multe!
În poză este Alex!



. Spre marea mea fericire, în clipele cînd întrebările se îmbulzeau fără număr în minte, am “dat” un mentor. De ce am “dat”? Pentru că locuia sub acelaşi acoperiş cu mine, şi fără să observ acest “fenomen” întrebările mele îl frămîntau şi pe el. Cel care a devenit mentor este fratele meu Dumitru, care avea răspuns la aproape toate întrebările mele, fericire peste capul meu mai este şi faptul că a terminat teologie, aşa că oricît de “grave” ar fi fost frămîntările ştiam că pot să găsesc răspuns, pe lîngă ceea ce nu puteam să înţeleg din biblie. Cel care a contribuit în mare parte la “naşterea din nou” rugîndu-se pentru ca acest lucru să se adeverească, a fost cel care m-a ajutat să cresc şi să trec peste vîrsta critică de “3 anişori”. Acum am crescut un pic mai mare, nu mai pun atîtea întrebări. Însă ştiu că pot să apelez întotdeauna la o persoană care mi-a fost “fidelă” dintotdeauna şi la care pot apela întodeauna după un sfat sau încurajare.